Conceptul Dining Room – idei pentru pereti

Conceptul Dining Room – idei pentru pereti

Published In: Blog Mobila - Sfaturi si stiri Created Date: 2018-09-14 Hits: 1079 Comment: 0

In Romania, conceptul Dining Room a intrat in forta abia in ultimii ani, apartamentele clasice neavand un astfel de spatiu independent de bucatarie, destinat meselor zilnice din familie.

Cu toate acestea, tendinta actuala a spatiilor de locuit, fie ca este vorba de cele vechi, renovate sau de cele noi, este de a delimita o zona speciala, pentru servirea mesei, mai exact Dining Room-ul atat de bine cunoscut in afara.

Delimitarea acestui spatiu – care de cele mai multe ori este parte integranta din living – se poate face atat prin pereti falsi sau panouri decorative, ce nu se intind pe toata lungimea si lasa buna parte din zona deschisa, cat si prin simpla modificare a decorului, pentru a crea o insula independenta, cu alta functionalitate in living: covoare, pereti accent, accesorii care traseaza limitele zonei in care luati masa.

Astazi va oferim cateva idei inspirate, de decorare a peretilor din Dining Room, pentru un efect neasteptat si inedit:

1. Perete accent de lemn – in special cand vorbim despre o zona deschisa de Dining Room, transformarea acesteia intr-una primitoare si calda, se poate dovedi o provocare. Placajele din lemn ce imbraca peretii sunt un trend actual si confera culoare si textura spatiului in care sunt montate.

2. Tapet metalic – daca preferati aspectul neutru, texturile si modelele sunt metoda perfecta pentru a-l face interesant. Un tapet metalic, cu forme grafice si contemporane, lumineaza spatiul si pune in valoare corpurile de iluminat.


3. Draperii colorate – daca realizati zona de luat masa in apropierea ferestrei, renuntati la vopsirea peretelui si adaugati draperii colorate sau in diferite modele florale, pentru a aduce culoare in incapere.

4. Dungi verticale sau orizontale – dungile vor da bine intotdeauna pe perete, mai ales daca mergeti pe dungi late, in culori indraznete. Daca aveti un spatiu mic, combinati intotdeauna albul cu o culoare accent, pentru a mari vizual si nu incarcati cu alte obiecte de decor – dungile sunt suficiente de cele mai multe ori.


5. Perete mural – o poza realista cu un peisaj din natura, transpusa mural pe un perete, va creea o senzatie de spatiu mare, care se prelungeste, oferind in acelasi timp o priveliste relaxanta, ce poate fi privita la masa.

6. Tavan cu personalitate – tavanul este intotdeauna important, atunci cand vine vorba de decorare. De cele mai multe ori, un candelabru este punctul de focalizare al atentie pe tavan, insa nu va temeti sa vopsiti sau sa tapetati tavanul in modele indraznete florale sau geometrice.

7. Tapet indraznet si accent de culoare – daca vreti ca zona dvs. de dining sa aiba un factor “wow”, alegeti un tapet cu model graphic impresionant pentru un perete, in nuante neutre de alb, negru si gri si puneti-l in opozitie cu o culoare accent, folosita in obiectele de mobilier.